vineri, 24 martie 2017

Marșul pentru viață

                Ajută mama și copilul Ei depind de tine

             Este titlul campaniei pentru viață pe care l-am găsit în ziar, campanie desfășurată în episcopia Tomisului. Probabil că și în alte episcopii din țară.
Este foarte generos îndemnul doar că mamele au într-adevăr ajutor mai ales când sunt singure în fața unei aemenea responsabilități. Societatea noastră nu are încă mijloace de a le ajuta în nici un fel, mai ales dacă înainte de conceperea copilului nu au avut un serviciu stabil. Dacă ar fi avut , atunci ar avea măcar un concediu de maternitate conform legii. Dar dacă nu, ele rămân singure. Dacă au un partener responsabil alături atunci i-ar fi bine. Sau dacă propria familie ii stă alături, iar i-ar fi bine și venirea copilului ar fi o bucurie pentru toată lumea. Din păcate, nu este totdeauna așa și mama se află singură Măcar în aceste situații, Biserica să intervină cu sprijinul său.Copilul și mama de pind de ea. Doamne ajută.. 

miercuri, 15 martie 2017

De ce pleacă mamele din România?

      De ce pleacă  mamele din România?


Ieri au fost tot felul de emisiuni la televizor despre tragedia femeilor exploatate în Sicilia. Un articol apărut în ziarul britanic The Observer  se ocupa de această crudă realitate. Sunt zone în Sicilia, scăpate de sub controlul poliției italiene. Legea mafiei se manifestă, după cum spun unii care au venit de acolo ,cu multă cruzime și vioșlență. Femeile noastre , dar și altele din Albania sau Bulgaria, se duc cu gândul de a munci la diverse munci sezoniere. In loc de a primi o remunerație corespunzătoare, ele sunt aproape sechestrate și obligate să presteze și servicii sexuale. Multe umilințe. Toată lumea se întreabă ce ar trebui făcut. Cum s-ar putea să fie salvate, ajutate, scoase din aceste mari necazuri.
     Răspunsul însă trebuie căutat în țară. Nici aici în țară munca mamelor nu este în nici un fel apreciată , nicidecum răsplătită. Societatea noastră ar trebui să recunoască valoarea muncii mamelor. Cea de a naște, a crește și educa unul sau doi sau trei copii. Creșterea unui copil, viitor cetățean, este o muncă de zi cu zi, ceas de ceas, clipă de clipă. Câtă răspundere, câte griji are o mamă. Sigur că cele mai multe mame fac totul pentru copiii lor din iubire. Ea este motorul. Dar societatea ar face foarte mult dacă, printr-o indemnizație cam în limita unui salariu minim pe economie, i-ar asigura mamei o minimă independență financiară. Sunt convinsă că multe femei nu și-ar mai părăsi familiile pentru a merge departe de copiii lor.